|
DEPARTAMENTUL OPERAŢIUNI |
|
|
L123 |
Respingerea cererii de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene (articolul 7 şi articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene)]
Alicante, 26/11/2019
MILENIUL 3 AGENTIA DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ S.R.L.
Str. Moldovei 10, Bl. Crinul, sc. A, ap. 28
705200 Pașcani, jud. Iași
RUMANIA
Cerere nr.: |
017865907 |
Referinţă: |
1802.46/26.02.2018 |
Marca: |
SAVUREAZĂ DIFERENȚA !
|
Tipul mărcii: |
Cuv�nt |
Solicitant: |
INDUSTRIALIZAREA CĂRNII KOSAROM ABATOR 65 IAȘI 705200 PAȘCANI RUMANIA |
La data de 5/06/2018, în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b), și al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, Oficiul a ridicat o obiecție deoarece a constatat că marca pentru care se solicită înregistrarea este lipsită de caracter distinctiv. (Notificarea se trimite în anexă.)
Solicitantul și-a formulat observațiile la datele de 3/08/2018, 26/01/2019 si 15/07/2019. În cadrul observațiilor trimise, solicitantul a susținut că marca solicitată este receptată și cunoscută de către consumatorul vizat ca indicație a originii comerciale în temeiul articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene. Solicitantul a declarat in acest sens că cererea de revendicarea distinctivității obținute prin uz este principală.
Solicitantul a menționat de asemenea că produsele si serviciile solicitate sunt comercializate de peste 10 ani pe piața internă, iar in ultimul timp și pe piața Uniunii Europene. Solicitantul deține pentru semnul solicitat o marcă națională care a fost reînnoita pentru o perioada de zece ani, iar solicitarea de protecție în Uniunea Europeană s-a făcut ca o extindere a mărcii naționale având in vedere folosirea ei pentru produse care sunt exportate.
Dovezile prezentate in anexă sunt următoarele:
Copie după certificatul național de înregistrare a mărcii si din registrul național
Fotografiile diverselor articole publicitare: banner, fanioane, cataloage de produse, foi volante, sacoşe, anunțuri privind reduceri de preturi (probabil foi volante), regulamente de concursuri cu scop promoțional, cartea de vizita a directorului general, şorț de bucătărie sau pentru vânzătorii de specialitate
Fotografiile diverselor ambalaje, hârtie de ambalat produsele, caserole cu produse, caserole goale pentru produse, produse in membrană
Fotografii ale diverselor magazine ale firmei KOSAROM arătând rafturi si doi cumpărători sau tejghele cu vânzători
Fotografii de la târgul „Săptămâna Verde” din Berlin (fotografie de grup cu banner în fundal și fotografia ștandului cu produse cu banner în fundal.
Pe mai aproape toate materialele fraza SAVUREAZĂ DIFERENȚA ! apare sub logo-ul firmei KOSAROM.
În temeiul articolului 94 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, hotărârea luată de Oficiu se întemeiază pe motive sau dovezi asupra cărora solicitantul a avut posibilitatea de a formula observații.
În urma examinării atente a argumentelor solicitantului, Oficiul a hotărât să mențină obiecția.
În temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, motivele absolute de refuz prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din regulament nu se aplică înregistrării unei mărci în cazul în care aceasta a dobândit, pentru produsele sau serviciile pentru care se solicită înregistrarea, un caracter distinctiv după ce a fost utilizată. În situația la care se face referire la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, faptul că semnul care constituie marca în cauză este în realitate perceput de segmentul relevant de public ca o indicație a originii comerciale a unui produs sau serviciu este rezultatul efortului economic depus de solicitantul mărcii. Acest fapt justifică neluarea în calcul a considerentelor de interes public care stau la baza articolului 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, care impun ca mărcile la care se face referire în respectivele dispoziții să poată fi utilizate liber de oricine pentru a evita acordarea unui avantaj concurențial nejustificat unui singur comerciant … .
În primul rând, reiese clar din jurisprudență că dobândirea caracterului distinctiv prin utilizarea unei mărci presupune că cel puțin un procent semnificativ din segmentul relevant de public să identifice produsele sau serviciile ca provenind de la o anumită întreprindere datorită mărcii. Cu toate acestea, împrejurările în care condiția privind dobândirea caracterului distinctiv prin utilizare poate fi considerată îndeplinită nu pot fi stabilite numai în raport cu date generale, abstracte, precum procente specifice … .
În al doilea rând, în vederea acceptării înregistrării unei mărci în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, caracterul distinctiv dobândit prin utilizarea respectivei mărci trebuie demonstrat în acea parte a Uniunii Europene în care a fost lipsită de orice astfel de caracter distinctiv în temeiul articolului 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din regulament … .
În al treilea rând, atunci când se evaluează, într-un caz specific, măsura în care o marcă a dobândit caracter distinctiv prin utilizare, trebuie să se țină seama, printre altele, de factori precum: cota de piață deținută de marcă, intensitatea, răspândirea geografică și durabilitatea utilizării mărcii, suma investită de întreprindere în promovarea mărcii, proporția clasei relevante de persoane care, datorită mărcii, identifică produsele ca provenind de la o anumită întreprindere și declarațiile emise de camerele de comerț şi industrie sau de alte asociații comerciale și profesionale. În cazul în care, pe baza acestor factori, clasa relevantă de persoane sau, cel puțin, un procent semnificativ din aceasta, identifică produsele ca provenind de la o anumită întreprindere datorită mărcii, trebuie să se concluzioneze că cerința pentru înregistrarea mărcii prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene este îndeplinită … .
În al patrulea rând, conform jurisprudenței, caracterul distinctiv al unei mărci, inclusiv cel dobândit prin utilizare, trebuie, de asemenea, apreciat în raport cu produsele sau serviciile pentru care se solicită înregistrarea și în lumina presupusei percepții a unui consumator mediu al categoriei de produse sau servicii în cauză, care este suficient de bine informat și suficient de atent și circumspect … .
(10/11/2004, T‑396/02, Karamelbonbon, EU:T:2004:329, § 55-59; 04/05/1999, C‑108/97 & C‑109/97, Chiemsee, EU:C:1999:230, § 52; 22/06/2006, C‑25/05 P, Bonbonverpackung, EU:C:2006:422, § 75; și 18/06/2002, C‑299/99, Remington, EU:C:2002:377, § 63).
Referitor la comentariile solicitantului Oficiul ia poziție și evaluează dovezile prezentate precum urmează:
Așa cum s-a afirmat în notificarea atașată din data 5/06/2018 publicul vizat, în legătură cu care se ridică obiecția privind lipsa caracterului distinctiv este consumatorul vorbitor de română. Acesta ar înțelege semnul ca având următorul sens: „Savurează diferența!”.
Semnul pentru care se solicită protecție, SAVUREAZĂ DIFERENȚA ! ar fi perceput de către publicul relevant drept un simplu slogan laudativ promoțional, al cărui scop este de a transmite o declarație de valoare și un mesaj inspirator sau motivațional. În plus, în cazul de față tendința va fi ca publicul relevant să nu perceapă vreo indicație deosebită privind originea comercială a semnului dincolo de informațiile promoționale transmise, care servesc doar la evidențierea aspectelor pozitive ale produselor și serviciilor în cauză, și anume că ele se diferențiază clar de celelalte produse și servicii de același fel/cu același conținut și scop de pe piață. Consumatorul este invitat / solicitat să cumpere produsele oferite și să recurgă la serviciile oferite pentru a remarca diferența. Verbul „a savura” are un clar sens pozitiv, astfel este evident că diferența va consta într-o clara superioritate a produselor si serviciilor oferite fata de concurența prezentă pe piața respectivă. Mai mult, semnul exclamării, forma imperativă subliniază caracterul laudativ al semnului SAVUREAZĂ DIFERENȚA !
Prin urmare, semnul în cauză este lipsit de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) și al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene.
Dovezile aduse în sprijinul demonstrării caracterului distinctiv dobândit trebuie să se raporteze la consumatorul mediu vorbitor de limba româna din întreaga Uniune Europeană.
În temeiul articolului 1 din RMC, o marcă comunitară are un caracter unitar și are aceleași efecte în întreaga Uniune Europeană. Articolul 7 alineatul (2) din RMC prevede că înregistrarea unei mărci trebuie refuzată chiar dacă motivele de refuz nu există decât într-o parte a Uniunii Europene.
Ca o consecință logică a acestui fapt, caracterul distinctiv dobândit trebuie să fie stabilit pe întreg teritoriul în care marca nu a avut, ab initio, un astfel de caracter [Hotărârea din 22 iunie 2006, C-0025/05P, „Sweetwrapper”, punctele 83, 86 și Hotărârea din 29 septembrie 2010, T-0378/07, „RED/BLACK/GREY (Surface of a tractor)”, punctul 30].
În cazul în care marca solicitată este respinsă pentru sensul pe care îl are într-o anumită limbă, caracterul distinctiv dobândit prin utilizare trebuie să fie demonstrat cel puțin în legătură cu statele membre în care această limbă este o limbă oficială.
În concluzie, în cazul mărcii SAVUREAZĂ DIFERENȚA !, dovezile prezentate în sprijinul demonstrării caracterului distinctiv dobândit prin utilizare trebuie să acopere piețele din Romania. (A se vedea: Ghid privind examinarea efectuată de Oficiu, Partea B, Examinarea Paginile 86-87.)
Solicitantul nu a depus niciun document din care să reiasă cota de piață deținută de marca , intensitatea, răspândirea geografică și durabilitatea utilizării mărcii sau suma investită de întreprindere în promovarea mărcii. De asemenea, din niciunul din documentele depuse nu se poate aprecia procentul de persoane care asociază produsele cu marca cu solicitantul.
Oficiul nu poate să confirme că semnul a dobândit caracter distinctiv prin folosință. Chiar dacă acest semn a fost folosit mai bine de 10 ani, acest lucru nu implică automat dobândirea distinctivităţii.
Din motivele sus-menționate, Oficiul nu a fost convins de documentele depuse, și astfel, dobândirea distinctivităţii mărcii solicitate prin utilizare în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene nu a fost dovedită.
In consecință declarația depusă de către solicitant potrivit căreia marca ar fi dobândit caracter distinctiv prin utilizare în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene se respinge.
În ceea ce privește deciziile naționale la care face referire solicitantul, conform jurisprudenței regimul mărcii Uniunii Europene este un sistem autonom, cu un set propriu de obiective și norme specifice; este un sistem de sine stătător și se aplică independent de orice sistem național… În consecință, măsura în care un semn poate fi înregistrat ca marcă a Uniunii Europene trebuie apreciată numai în raport cu normele relevante ale Uniunii. Prin urmare, nici Oficiul și, după caz, nici instanțele Uniunii nu au vreo obligație în temeiul unei decizii care intervine la nivelul unui stat membru sau al unei ţări terţe, potrivit căreia semnul în cauză poate fi înregistrat ca marcă naţională. Situaţia este aceeaşi chiar și în cazul în care o astfel de decizie a fost adoptată în conformitate cu legislaţia naţională armonizată cu Directiva nr. 89/104 sau într‑o ţară care aparţine zonei lingvistice în care îşi are originea semnul verbal în cauză. (27/02/2002, T‑106/00, Streamserve, EU:T:2002:43, § 47).
Din motivele menţionate în prezenta decizie şi în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) (b) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene şi articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, cererea pentru marca UE nr. 17865907 se respinge pentru toate produsele și serviciile revendicate.
În temeiul articolului 67 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, aveţi dreptul să atacaţi această decizie. În temeiul articolului 68 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, calea de atac trebuie formulată în scris şi depusă la Oficiu în termen de două luni de la data notificării prezentei decizii. Cererea de introducere a căii de atac se depune în limba de procedură a deciziei atacate. În plus, în termen de patru luni de la aceeaşi dată trebuie depus, în scris, un memoriu în care să se expună motivele de atac. Cererea de atac va fi considerată depusă numai după achitarea taxei de 720 EUR.
Alina BUTUMAN